Str. Icoanei nr. 110, Ap 11, sector 2, Bucuresti

Regulament intern 2020

REGULAMENT

Intern de Organizare şi Funcţionare

a Asociaţiei Criminaliştilor din România

CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE



Regulamentul Intern de Organizare şi Funcţionare a Asociaţiei Criminaliştilor din România in format PDF – Vizualizare

Art. 1 Prezentul regulament reprezintă documentul intern de organizare şi funcţionare al Asociaţiei Criminaliştilor din România, organizaţie profesională, denumită în continuare Asociaţie, care conţine totalitatea instrucţiunilor, normelor, regulilor care stabilesc şi asigură organizarea şi buna funcţionare a Asociaţiei, precum și relaţiile dintre membrii consiliului de conducere, membrii asociaţi, personalul angajat, prestatorii de servicii.

Art. 2 (1) În aplicarea prezentului regulament, organele de conducere ale Asociaţiei, membrii fondatori, asociaţi, de onoare, susţinători, personalul angajat, prestatorii de servicii vor respecta următoarele principii:

a) principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii, în condiţiile legii;

b) principiul tratamentului egal, al egalităţii între membri şi al excluderii oricăror privilegii sau discriminări;

c) principiul colaborării pentru apărarea drepturilor şi a intereselor comune ale Asociaţiei;

d) principiul asumării şi respectării hotărârilor şi deciziilor luate în cadrul organelor de conducere ale Asociaţiei cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, indiferent de opinia personală sau de modul în care au votat;

e) principiul transparenţei totale în ceea ce priveşte acţiunile sau inacţiunile care pot afecta buna funcţionare a Asociaţiei;

f) principiul adoptării unei atitudini decente, corecte şi civilizate în toate raporturile din cadrul Asociaţiei;

g) principiul respectului reciproc în interacţiunea dintre membrii Asociaţiei.

(2) Dispoziţiile prezentului regulament sunt adoptate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi nu derogă de la acestea.

Art. 3 Prezentul regulament a fost iniţiat de Preşedintele Asociaţiei, a fost dezbătut şi adoptat în Adunarea Generală a Asociaţiei din data de _______________, cu acordul majorităţii membrilor asociaţi, în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi a Statutului Asociaţiei aşa cum a fost stabilit prin Încheierea instanţei în Dosar nr. 11099/300/2020 (146/PJ/2020) din 27.08.2020, rămasă definitivă.

Art. 4 (1) Asociaţia este constituită ca persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă şi funcţionează conform legislaţiei române şi Statutului propriu.

 (2) Scopul, obiectivele și direcțiile de acțiune ale Asociației sunt stabilite prin Statutul acesteia.

CAPITOLUL II – MEMBRII. PRIMIREA DE NOI MEMBRI.

Art. 5 (1) Asociația este compusă din membri fondatori și membri asociați, membri de onoare şi membri susţinători, în conformitate cu art. 13 din Statut.

(2) Calitatea de membru al Asociaţiei se exercită de către persoana care a devenit membru în baza Adeziunii şi şi-a achizat cotizaţia.

 (3) Calitatea de membru al Asociației încetează prin deces, prin solicitarea în scris a retragerii sau prin excludere în baza hotărârii Consiliului Director care trebuie validată de către Adunarea Generală, la propunerea a cel puţin doi membri ai Asociației.

(4) Motivele care pot conduce la pierderea calității de membru pot fi:

a) producerea de daune şi prejudicii Asociaţiei, morale sau materiale, prin activitatea desfăşurată;

b) angajarea în activităţi ce contravin scopurilor şi obiectivelor Asociaţiei, specificate în Statut;

c) nerespectarea hotărârilor luate de către organele de conducere ale Asociaţiei;

d) angajarea respectivei persoane în activităţi care contravin legilor ţării şi ordinii de drept;

e) condamnarea pentru fapte penale, stare incompatibilă cu aceea de membru al Asociaţiei;

f) comportament necorespunzător faţă de un alt membru al Asociaţiei de natură să aducă atingere demnităţii acestuia;

g) neachitarea cotizaţiei anuale.

 (5) Un membru fondator poate fi exclus:

a) în situaţia în care a fost condamnat de către organele de justiţie;

b) la cerere;

c) în caz de deces;

d) la propunerea Președintelui Consiliului Director, cu unanimitatea celorlalţi membri fondatori ori, după caz, a celuilalt membru fondator.

Ultimul membru fondator nu poate fi exclus. Dacă rămâne un singur membru fondator, acesta poate solicita motivat Adunării Generale desființarea Asociației.

(5) Membrii fondatori şi membrii asociaţi au drepturile prevăzute la art. 15 (1) din Statut.

(6)  Membrii de onoare şi membrii susţinători ai Asociaţiei au următoarele drepturi:

a) să participe ca invitat la şedintele Consiliului Director şi să formuleze propuneri;

b) să participe la lucrările Adunării Generale şi să formuleze opinii;

c) să beneficieze de sprijin şi îndumare de specialitate, potrivit atribuţiilor legale ale Asociaţiei;

d) să obţină invitaţii pentru participare la manifestări tehnico-ştiinţifice şi expoziţii de specialitate, organizate de Asociaţie;

e)  să organizeze manifestări ştiinţifice, în colaborare cu Asociaţia;

f)  să colaboreze la publicaţiile Asociaţiei;

g) să beneficieze de reduceri de preţ sau gratuităţi la publicaţiile şi lucrările elaborate de Asociaţie;

h) să utilizeze mijloacele de documentare şi de informare ale Asociaţiei, să beneficieze de condiţiile create de aceasta pentru ridicarea nivelului de cunoştinţe;

i) să înscrie în documentele lor, după caz, menţiunea „membru al Asociaţiei…..” sau „membru susţinător/de onoare al Asociaţiei….. „.

                        (7) Membrii Asociaţiei au obligaţiile prevăzute în art. 15 (3) din Statut.

CAPITOLUL III – COTIZAŢIA

Art. 6 (1) Conform Statutului Asociaţiei, plata cotizaţiei este obligatorie pentru menţinerea calităţii de membru. Cotizaţia anuală se datorează Asociaţiei începând cu data la care a avut loc dobândirea calităţii de membru.

(2) Membrii asociați trebuie să plătească, suplimentar față de cotizația anuală, o taxă de intrare în Asociație, o singură dată la înscrierea în Asociație. Cuantumul cotizației și cuantumul taxei de intrare (înscriere) se stabilesc prin prezentul regulament și intră în vigoare în urma aprobării prin hotărâre a Adunării Generale a Asociației, putând fi revizuite anual, din motive bine întemeiate, prin hotărâre a Consiliului Director și aprobate de către Adunarea Generală.

(3) Taxa de intrare în Asociaţie este de 100 lei.

Art. 7 (1) În cazul invalidării hotărârii Consiliului Director de modificare a cuantumurilor cotizației și taxei de intrare (înscriere), valorile pentru perioada următoare vor fi cele stabilite de Adunarea Generală din momentul luării acestei hotărâri. Hotărârea Adunării Generale nu acţionează retroactiv.

(2) Statutul de membru al Asociaţiei este confirmat prin Legitimaţia/Cardul de membru eliberată/eliberat din anul din care s-a început plata cotizaţiei chiar dacă înscrierea s-a produs mai devreme.

(3) Plata cotizaţiei conferă statutul de membru cu drept de vot. Cuantumul cotizației se stabilește diferențiat pe membri fondatori și asociați, cu aprobarea Adunării Generale.

CAPITOLUL IV – ORGANIZAREA ASOCIAŢIEI

Art. 8 (1) Asociaţia îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor constituite pe specializări şi domenii de cercetare, expertiză, consultanţă, formare profesională etc., cu aprobarea şi coordonarea Consiliului Director.

(2) Secţiile sunt structurile ştiinţifice şi tehnice de lucru ale Asociaţiei.

CAPITOLUL V – CONDUCEREA

Art. 9 (1) Conducerea Asociaţiei este asigurată de structurile de conducere stabilite prin Statut şi validate, în ceea ce priveşte componenţa, de către Adunarea Generală, astfel:

a) Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației și este alcătuită din totalitatea membrilor fondatori şi membrilor asociaţi, conform art. 17 (1) din Statut.

b) Consiliul Director este organul executiv al Asociației și este alcătuit din 15 persoane: preşedinte, prim-vicepreşedinte, 3 vicepreşedinţi, secretar general, 9 preşedinţi de secţii, conform art. 24 din Statut. Preşedintele este organul de reprezentare al Asociației, fiind şi Preşedintele Consiliului Director.

c) Organul de control financiar intern al Asociației este Comisia de cenzori, formată din 3 persoane: preşedinte şi doi membri.

d) Conducerea secţiilor este asigurată de preşedinte şi vicepreşedinte.

e) Organul de verificare a plângerilor, petiţiilor, reclamaţiilor şi sesizărilor privind comportamentul etic şi profesional al membrilor Asociaţiei este Comisia de etică şi disciplină, formată din preşedinte, patru membri şi doi membri supleanţi. Comisia se poate sesiza şi din oficiu şi emite rezoluţii cu caracter de recomandare.

(2) Alegerea organelor de conducere se face pentru o perioadă de 4 ani cu posibilitatea de prelungire a perioadei.

Art. 10 (1) Adunarea Generală este organul suprem de conducere al Asociaţiei şi este alcătuită la momentul constituirii sale din totalitatea membrilor fondatori, iar ulterior, cu începere de la momentul admiterii primului membru asociat, din totalitatea membrilor fondatori şi a  membrilor asociaţi cu taxa de intrare achitată.

(2) Membrii cu drept de vot pot participa la Adunarea Generală şi îşi pot exercita dreptul de vot cu caracter deliberativ numai dacă au achitat la zi cotizaţia pe anul în curs.

(3) Adunarea Generală se întruneşte cel puţin o dată pe an în şedinţă ordinară, de regulă în luna martie, şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie.

(4) Adunarea Generală are drept de control asupra Consiliului Director şi a organului de control financiar intern al Asociaţiei.

(5) Adunarea Generală se convoacă cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea ei sau, în cazuri de urgenţă, cu cel puţin 3 zile inainte de data fixată pentru desfăşurarea ei, în acest din urmă caz dacă:

a) se impune în mod necesar modificarea statutului;

b) apar situaţii care afectează existenţa Asociaţiei;

c) la cererea scrisă a unui număr de cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fondatori, sau a unui număr de cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor Consiliului  Director, sau a unui număr de minim 20 de membri cu drept de vot din membrii Asociaţiei.

(6) Adunarea Generală se convoacă de către Preşedintele Asociaţiei. Convocarea va cuprinde locul, data şi agenda de lucru şi va fi efectuată prin înştiinţări scrise, telefonice, e-mail, ori pe website-ul propriu, cu minim 15 zile calendaristice înainte de data şedinţei, punându-se la dispoziţia participanţilor şi materialele care vor fi supuse dezbaterii.

(7) Participanţii pot solicita introducerea pe ordinea de zi a unor cereri, formulate în scris/verbal şi depuse înainte de data la care are loc Adunarea Generală sau la începerea şi votarea ordinei de zi în ziua desfăşurării şedinţei Adunării Generale.

(8) Agenda de lucru a Adunărilor Generale ordinare va include Raportul de activitate al Asociaţiei pe perioada anterioară, întocmit de preşedinte şi secretarul general pe baza rapoartelor de activitate întocmite de preşedinţii de secţii şi aprobat de Consiliului Director, Programul anual de acţiuni al Asociaţiei, precum şi Raportul de activitate al comisiei de cenzori, Execuția bugetului de venituri şi cheltuieli, Situaţia financiară anuală şi Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli.

Art. 11 (1) Adunarea Generală a Asociaţiei poate avea loc dacă sunt prezenţi două treimi dintre membrii fondatori şi membrii asociaţi.

(2) Dacă nu se îndeplinește cvorumul prevăzut la alineatul (1), Adunarea Generală se reconvoacă după o perioadă de 15 zile și poate avea loc oricare ar fi numărul asociaţilor prezenţi dar nu mai puţin de  ¼  din numărul asociaţilor cu drept de vot.

(3) Modul de desfăşurare, dezbaterile care au loc şi hotărârile adoptate de Adunarea Generală, la fiecare convocare a acesteia, se consemnează în procesul-verbal întocmit.

(4) În cazul în care unul din membrii fondatori sau membrii asociaţi nu poate participa efectiv la Adunarea Generală, acesta poate mandata în scris un alt membru fondator sau asociat să îi reprezinte interesele în Adunarea Generală, acesta putând să reprezinte prin mandat scris un număr maxim de alţi cinci membri fondatori sau asociaţi.

(5) Membrii fondatori sau asociaţi absenţi iau la cunoştinţă de dezbateri din procesul-verbal aflat la secretariatul Asociaţiei.

(6) Şedinţele Adunării Generale pot avea loc on-line prin aplicaţii de tip Skype, Zoom sau Teams, ori în sistem videoconferinţă.

 (7) Adunările Generale extraordinare se convoacă ori de câte ori Consiliul Director apreciază că este necesar, la solicitarea motivată a organului de control financiar intern al Asociaţiei sau a cel puţin o treime din numărul membrilor Asociaţiei.

(8) Hotărârile Adunării Generale se iau cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi cu drept de vot, cu excepţia hotărârilor care au ca obiect dizolvarea Asociaţiei sau modificarea ei, caz în care prezenţa trebuie asigurată cu un număr de două treimi din numărul de asociaţi cu drept de vot.

(9) Hotărârile Adunării Generale se semnează de Preşedintele Asociaţiei sau înlocuitorul acestuia şi secretariatul şedinţei şi devin obligatorii pentru toţi membrii şi pentru organele de conducere ale Asociaţiei.

(10) Hotărârile luate de Adunarea Generală, în limitele legii şi ale Statutului sunt obligatorii pentru toţi membrii Asociaţiei, inclusiv pentru cei care nu au participat la Adunarea Generală sau au votat împotrivă.

(11) Asociatul care, într-o anumită problemă supusă hotărârii Adunării Generale, este interesat personal sau prin soţul/soţia, ascendenţii sau descendenţii săi, rudele în linie colaterală sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv, nu trebuie să ia parte la deliberare şi nici la vot. În caz contrar, asociatul în cauză este răspunzător de daunele produse Asociaţiei dacă fără votul său nu s-ar fi putut obţine majoritatea cerută.

(12) Hotărârile Adunării Generale, contrare legii, Actului Constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în Statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la Adunarea Generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz.  

(13) Adunarea Generală este condusă de Președintele ales sau, în absenţa acestuia, de către prim-vicepreşedinte sau un vicepreşedinte şi are următoarele atribuţii:

a) stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale Asociaţiei;

b) aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a situaţiei financiare anuale;

c) alegerea şi revocarea membrilor Consiliului Director;

d) alegerea şi revocarea Preşedintelui;

e) alegerea şi revocarea membrilor Comisiei de cenzori;

f) modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului;

g) înfiinţarea de structuri teritoriale fără personalitate juridică (de exemplu sucursale, puncte de lucru şi reprezentanţe);

h) validarea excluderii şi retragerii membrilor;

i)  validareapierderii calităţii de membru;

j) ratificarea hotărârilor Consiliului Director;

k) dizolvarea şi lichidarea Asociaţiei şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;

l) stabilirea cuantumului cotizaţiilor şi a taxei de intrare, precum şi modificarea cuantumului acestora;

m) aprobarea Regulamentului Intern de Organizare şi Funcţionare al Asociaţiei Criminaliştilor din România, a Regulamentului de Funcţionare a Consiliului Director şi a altor Regulamente;

n) aprobarea majorării sau diminuării patrimoniului;

o) aprobarea organigramei şi politicii de personal ale Asociaţiei;

p) orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în Statut.

Art. 12  (1) Consiliul Director este organul de conducere şi de administrare al Asociaţiei şi este alcătuit din 15 persoane (Președintele, prim-vicepreşedintele, 3 vicepreşedinţi, secretarul general şi 9 preşedinţi de secţii), ca reprezentanţi desemnați ai membrilor fondatori sau asociaţi, mandatul lor fiind de 4 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit.

(2) Pot fi membri ai Consiliului Director persoane care au minim 3 ani vechime ca membru asociat şi au activat ca expert/specialist/magistrat sau cadru didactic universitar minim 10 ani în domeniul criminalistic din structurile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, precum şi în învăţământul universitar la disciplinele drept şi criminalistică.

Art. 13 Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale, exercitând următoarele atribuţii:

a) asigură conducerea/coordonarea activităţii Asociaţiei;

b) propune Adunării Generale modificarea Statutului;

c) propune Adunării Generale excluderea, retragerea membrilor şi pierderea calităţii de membru al asociaţiei;

d) elaborează/modifică organigrama Asociaţiei şi o supune spre aprobare Adunării Generale;

e) stabileşte Strategia de dezvoltare a Asociaţiei şi Planul de măsuri pentru implementarea acesteia, pe care le propune  spre aprobare Adunării Generale;

f) elaborează Regulamentul Intern de Organizare şi Funcţionareal Asociaţiei Criminaliştilor din România, Regulamentul de Funcţionare a Consiliului Director şi alte Regulamente, pe care le propune  spre aprobare Adunării Generale;

g) prezintă Adunării Generale Raportul de activitate pe perioada anterioară şi Programul anual de acţiuni al Asociaţiei, precum şi Raportul de activitate al comisiei de cenzori, Execuția bugetului de venituri şi cheltuieli, Situaţia financiară anuală şi Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli;

h) încheie acte juridice în numele și pe seama Asociaţiei, purtând semnătura Preşedintelui Asociaţiei sau prim-vicepreşedintelui, cu aprobarea membrilor Consiliului Director;

 i) gestionează patrimoniul Asociaţiei conform celor convenite de Adunarea Generală;

 j) aprobă eventuala asociere, afiliere la organizaţii similare din ţară sau străinătate;

 k) aprobă cooperarea cu instituţii naţionale şi internaţionale;

 l) ţine evidenţa tuturor activităţilor desfăşurate în vederea realizării scopului şi a obiectului de activitate al Asociaţiei;

 m) numeşte vicepreşedinţii secţiilor;

 n) coordonează activitatea Comisiei de etică şi disciplină;

 o) angajează personal;

 p) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Statut sau stabilite de Adunarea Generală.

Art. 14 Consiliul Director, respectiv fiecare membru al acestuia, este personal răspunzător pentru toate daunele produse din culpa sa în exercitarea funcţiei, atât faţă de terţi, cât şi faţă de Asociaţie.

Art. 15 (1) Consiliul Director se întrunește trimestrial sau ori de câte ori nevoile Asociaţiei o impun.

(2) Convocarea Consiliului Director se face de către Preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către prim-vicepreşedinte, în baza delegării, cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată.

(3) Consiliul Director este prezidat de Președintele Asociației. În cazul în care unul din membrii Consiliului Director nu poate participa efectiv la şedinţe, acesta poate mandata în scris un alt membru al Consiliului Director să îi reprezinte interesele în acest for de conducere. Un membru al Consiliului poate reprezenta prin mandat scris un număr maxim de alţi doi membri.

(4) Şedinţele Consiliului Director pot avea loc on-line prin aplicaţii de tip Skype, Zoom sau Teams, ori în sistem videoconferinţă.

(5) Consiliul Director deliberează şi adoptă hotărâri în mod valabil în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi care şi-au exprimat în mod valabil votul. Exprimarea votului poate fi realizată prin vot fizic, prin fax cu confirmare de primire, prin e-mail cu confirmare de primire sau teleconferinţă. În caz de paritate de voturi, Președintele, care are și calitatea de Președinte al Consiliului Director, are vot decisiv.

(6) Deliberările şi hotărârile Consiliului Director se consemnează în procese-verbale încheiate cu ocazia fiecărei şedinţe.

Art. 16 Preşedintele Asociaţiei este ales prin hotărârea Adunării Generale dintre membrii Asociaţiei, pe o perioadă de 4 ani cu posibilitatea de prelungire pentru încă un mandat de 4 ani.

Art. 17 Preşedintele Asociaţiei este şi Preşedintele Consiliului Director şi are următoarele atribuţii:

a) reprezintă Asociaţia faţă de terţi, asociaţi, şi în raporturile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate, cu alte organisme din ţară şi străinătate;

b) convoacă şi prezidează şedinţele Consiliul Director şi cele ale Adunării Generale;

c) propune Consiliului Director aprobarea organigramei Asociaţiei, politica de personal şi salarizare;

d) propune spre aprobarea Adunării Generale proiectele cu finanţare nerambursabilă din domeniul de activitate specific al Asociaţiei, la care Asociaţia doreşte să fie beneficiar;

e) răspunde de punerea în aplicare a hotărârilor Adunării Generale;

f) are calitatea reprezentării în justiţie;

g) asigură respectarea Statutului şi urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor membrilor asociaţi;

h) exercită funcţia de ordonator principal de credite;

i) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea Generală.

Art. 18 (1) Preşedintele, în lipsa acestuia prim-vicepreşedintele, iar în lipsa acestuia un vicepreşedinte, în baza mandatului dat de Consiliul Director, angajează organizaţia în raporturile cu terţii faţă de care o şi reprezintă.

 (2) Preşedintele poate delega o parte din atribuţiile sale prim-vicepreședintelui Asociației sau membrilor Consiliului Director ori altor persoane cu funcţii executive în Asociaţie.

Art. 19 (1) Prim-vicepreședintele şi vicepreşedinţii sunt desemnaţi prin hotărârea Consiliului Director şi validaţi de Adunarea Generală și înlocuiesc și sprijină Președintele în exercitarea atribuțiilor conform Statutului.

(2) Prim-vicepreşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei are următoarele atribuţii:

a) în lipsa Preşedintelui Asociaţiei, îl înlocuieşte pe acesta, îndeplinindu-i toate atribuţiile;

b) răspunde de punerea în aplicare a hotărârilor Adunării Generale;

c) răspunde de problemele stabilite de Consiliul Director şi prezintă situaţia Asociaţiei în cadrul şedinţelor Consiliului Director;

d) coordonează secţiile date în responsbilitate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în Strategia Asociaţiei, executarea în termen a activităţilor stabilite în şedintele Consiliului Director şi a hotărârilor Adunării Generale;

e) asigură respectarea Statutului şi urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor membrilor asociaţi;

f) în lipsa Preşedintelui şi în baza mandatului dat de acesta, cu aprobarea Consiliului Director, exercită funcţia de ordonator principal de credite;

g) în baza mandatului dat de Preşedinte, cu aprobarea Consiliului Director, reprezintă Asociaţia în relaţiile cu terţii;

h) îndeplineşte orice alte atribuţii ce derivă din natura funcţiei pe care o deţine.

Art. 20 (1) Secretarul General este numit de Preşedintele Asociaţiei cu aprobarea Consiliului Director şi validat de Adunarea Generală.

(2) Secretarul General are următoarele atribuţii:

a) coordonează, îndrumă şi controlează structura administrativă a Asociaţiei;

b) întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor Adunării Generale şi ale Consiliului Director;

c) organizează alegerile în cadrul Adunării Generale;

d) menţine registrul de corespondenţă;

e) urmăreşte ţinerea la zi a evidenţelor Asociaţiei şi se îngrijeşte de menţinerea în bună ordine a actelor Asociaţiei;

f) monitorizează respectarea termenelor de executare a activităţilor stabilite de Consiliul Director şi de aplicare a hotărârilor Adunării Generale, informând Preşedintele cu privire la stadiul realizării acestora;

g) primeşte şi prezintă corespondenţa Preşedintelui cu propuneri de soluţionare;

h) îndeplineşte orice alte atribuţii ce derivă din natura funcţiei pe care o deţine.

(3) Secretarul General al Asociaţiei îşi poate delega funcţia oricărui membru al Consiliului Director sau al Asociaţiei, pe o perioadă limitată, cu aprobarea Consiliului Director.

(4) În activitatea de organizare a alegerilor, pentru asigurarea transparenţei, Secretarul General va beneficia de sprijinul unui număr de cel puţin 2 membri ai Asociaţiei, propuşi de către Preşedinte. Activitatea este voluntară, neconstituind o obligativitate pentru membrii Asociaţiei.

Art. 21 (1) Preşedinţii secţiilor sunt desemnaţi prin hotărârea Consiliului Director şi validaţi de Adunarea Generală.

(2) Preşedinţii secţiilor sunt sprijiniţi în realizarea atribuţiilor de un vicepreşedinte, desemnat de aceştia şi aprobat de Consiliul Director.

(3) Preşedintele secţiei are următoarele atribuţii:

a) asigură respectarea Statutului şi urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor membrilor asociaţi;

b) prezintă Consiliului Director propuneri privind atribuţiile secţiei pe care o coordonează;

c) prezintă Consiliului Director propuneri pentru modificarea organigramei Asociaţiei şi politicii de personal;

d) reprezintă Asociaţia în relaţiile cu terţii în baza mandatului dat de Preşedinte, cu aprobarea Consiliului Director;

e) propune spre aprobarea Consiliului Director proiectele cu finanţare nerambursabilă din domeniul de activitate specific secţiei şi Asociaţiei;

f) propune spre aprobarea Consiliului Director proiecte de cercetare ştiinţifică, organizarea de manifestări ştiinţifice (simpozioane, congrese, mese rotunde, cercuri ştiinţifice etc.);

g) răspunde de îndeplinirea obiectivelor stabilite în Strategia Asociaţiei, executarea în termen a activităţilor stabilite în şedintele Consiliului Director şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor Adunării Generale.

Art. 22 (1) Comisia de cenzori este, potrivit Statutului, organul de control financiar intern al Asociaţiei.

(2) Comisia de cenzori supraveghează activităţile financiare ale Asociaţiei (activitatea de control a gestiunii patrimoniului şi activitatea economico-financiară).

(3) Comisia de cenzori poate solicita explicaţii pentru orice activitate financiară a Asociaţiei, persoanei sau organelor care s-au ocupat cu respectiva activitate. Persoana în cauză este obligată să-i asigure accesul la documentele solicitate.

Art. 23 (1) Secţia este structura ştiinţifică şi tehnică de lucru a Asociaţiei care contribuie la realizarea:

a) obiectivelor strategice ale Asociaţiei prin implementarea Planului de măsuri;

b) activităţilor stabilite de Consiliul Director şi a hotărârilor Adunării Generale.

(2) Secţia are următoarele atribuţii:

a) organizează manifestări ştiinţifice (simpozioane, congrese, mese rotunde, cercuri ştiinţifice etc.);

b) participă la implementarea proiectelor de cercetare ştiinţifică, inovare şi dezvoltare;

c) realizează colaborări cu alte asociaţii, instituţii, societăţi comerciale, organizaţii profesionale, cu aprobarea Consiliului Director;

d) contribuie la elaborarea/modificarea Strategiei Asociaţiei şi a Planului de măsuri pentru implementarea acesteia;

e) contribuie la modificarea Statutului Asociaţiei, atunci când este cazul;

f) înaintează Consiliului Director propuneri pentru elaborarea Strategiei de marcheting a Asociaţiei;

g) înaintează Consiliului Director propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniul în care secţia îşi desfăşoară activitatea.

Art. 24 Secţia elaborare, implementare proiecte are următoarele atribuţii:

a) face propuneri Consiliului Director pentru accesarea de fonduri pentru implementarea Proiectelor stabilite de Asociaţie pentru finanţare din fonduri guvernamentale sau externe;

                        b) asigură coordonarea şi implementarea, la nivelul Asociaţiei, a Proiectelor;

c) asigură coordonarea şi implementarea achiziţiilor şi urmăreşte ca toate lucrările, echipamentele şi serviciile finanţate în cadrul Proiectelor pe care le implementează Asociaţia să fie procurate în deplină concordanţă cu cadrul legal din România, că toate licitaţiile sunt organizate iar contractele acordate în mod competitiv şi transparent;

d) stabileşte şi menţine o comunicare şi o legătură constantă cu finanţatorii, specialiştii relevanţi şi cu entităţile implicate în toate problemele care privesc implementarea şi supervizarea Programelor şi Proiectelor;

 e) stabileşte şi menţine o comunicare şi o legătură constantă cu toate organismele/ instituțiile/autoritățile de drept public și privat cu competențe în domeniile în care Asociaţia îşi desfăşoară activitatea pentru elaborarea şi implementarea, în parteneriat, a Proiectelor.

Art. 25 Secţia suport administrativ are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea  financiar-contabilă;

b) coordonează activitatea juridică;

c) coordonează activitatea de resurse umane şi menţinerea la zi a situaţiei membrilor Asociaţiei;

d) coordonează activitatea de relaţii publice şi cu mass-media, cu avizul Preşedintelui;

e) prezintă Consiliului Director Strategia de marcheting pentru creşterea vizibilităţii Asociaţiei;

f) coordonează activitatea Comisiei de etică şi disciplină;

g) coordonează şi gestionează actualizarea site-ului Asociaţiei;

h) asigură suportul necesar redactării Revistei Române de Criminalistică.

Art. 26 Organizarea şi desfăşurarea activităţii financiar-contabile se realizează de către un compartiment propriu sau în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu o firmă specializată /persoană fizică autorizată.

Art. 27 Compartimentul propriu sau firma specializată/persoana fizică autorizată are următoarele atribuţii:

a) asigură organizarea și conducerea contabilității proprii Asociaţiei, a cheltuielilor finanţate de la buget și din fonduri externe nerambursabile, prin care se asigură evidența plăților de casă, precum și a cheltuielilor efective pe structura clasificației bugetare;

b) organizează și desfășoară controlul financiar preventiv propriu pentru toate operațiunile financiar-contabile desfășurate;

c) organizează evidența veniturilor și a cheltuielilor Asociaţiei, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;

d) întocmește proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Asociaţiei;

e) raportează lunar situațiile privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli, situația efectivelor și a realizării fondului de salarii, pe elemente componente;

f) organizează activitatea de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a cheltuielilor pentru toate drepturile de natură salarială, precum și evidența angajamentelor bugetare legale, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice;

g) asigură plata integrală și la timp a drepturilor bănești cuvenite personalului Asociaţiei prin casieria unității sau prin virament;

h) asigură elaborarea Declarației informative privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit, pentru personalul propriu și transmiterea acesteia către autoritatea fiscală;

i) asigură elaborarea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și evidența nominală a persoanelor asigurate, pentru personalul propriu și transmiterea acesteia către autoritatea fiscală.

Art. 28 (1) Comisia de etică şi disciplină este subordonată Consiliului Director, îşi desfăşoară activitatea conform legislaţiei în vigoare şi are ca atribuţii rezolvarea neregulilor sau conflictelor apărute în Asociaţie, referitor la următoarele probleme:

a) orice neregulă apărută în Asociaţie, sau încălcare a normelor de etică profesională şi de conduită;

b) încălcarea dreptului de autor cu privire la publicarea articolelor în Revista Română de Criminalistică, de către membrii Asociaţiei;

c) diferenţe de opinii sau conflicte ivite între membrii Asociaţiei, şi, respectiv, între membrii Asociaţiei, membrii Consiliului Director şi preşedinţii secţiilor;

d) analizarea plângerilor, petiţiilor, reclamaţiilor şi sesizărilor cu privire la abaterea membrilor Asociaţiei de la normele etice şi de conduită şi rezolvarea acestora.

(2) Comisia de etică şi disciplină este formată din:

– preşedinte – un membru al Consiliului Director;

– membru – preşedintele Secţiei suport administrativ;

– membru – consilierul juridic;

– membru – responsabilul cu resursele umane;

– membru – un membru asociat care se bucură de recunoaştere şi apreciere.

– 2 membri supleanţi – 2 membri asociaţi care se bucură de recunoaştere şi apreciere.

(3) Constituirea Comisiei de etică şi disciplină se face în baza deciziei Preşedintelui Asociaţiei, cu aprobarea Consiliului Director.

(4) Membrii Comisiei de etică şi disciplină sunt numiţi cu un mandat de 4 ani.

(5) Preşedintele Comisiei de etică şi disciplină este numit de Preşedintele Asociaţiei cu aprobarea Consiliul Director.

(6) Comisia de etică şi disciplină se reuneşte în şedinţe ordinare trimestrial, iar în şedinţe excepţionale în caz de nevoie.

 (7) Şedinţa excepţională trebuie convocată în termen de 15 zile de la depunerea sesizării sau plângerii.

 (8) Comisia de etică şi disciplină ia decizii prin simpla majoritate a voturilor membrilor (cel puţin 4 voturi) şi emite rezoluţii cu caracter de recomandare

Art. 29 Consilierul juridic are următoarele atribuţii:

a) asigură asistenţa juridică pentru Asociaţie în faţa oricăror organe jurisdicţionale;

b) urmăreşte apariţia actelor normative şi aduce la cunoştinţa Consiliului Director obligaţiile ce revin Asociaţiei;

c) întocmeşte formalităţile prevăzute de lege în cazul modificării Actului Constitutiv, asigurând înregistrarea documentelor la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;

d) se asigură că monitorizează hotărârile judecătoreşti rezultate în urma soluţionării litigiilor instrumentate, susceptibile de executare silită, în vederea legalizării şi demarării demersurilor specifice pentru recuperarea sumelor de bani datorate Asociaţiei;

e) vizează pentru legalitate hotărârile emise de conducerea Asociaţiei, precum şi protocoalele încheiate de către aceasta;

f) avizează toate documentele cu caracter de norme şi regulamente care reglementează activitatea Asociaţiei;

g) participă la elaborarea Regulamentelor interne, aducând la cunoştinţa conducerii dispoziţiile legale care trebuie respectate;

h) participă la negocierea contractelor în care Asociaţia urmează să devină parte şi elaborează proiecte de astfel de contracte;

i) urmăreşte respectarea legalităţii în cazul încheierii, modificării şi desfacerii contractelor individuale de muncă;

j)  face parte din Comisia de etică şi disciplină.

Art. 30 Responsabilul cu resursele umane are următoarele atribuţii:

a)  ţine evidenţa tuturor membrilor Asociaţiei;

b) ţine evidenţa sancţiunilor aplicate membrilor Asociaţiei;

c) urmăreşte întocmirea pontajelor pentru personalul încadrat cu contract de muncă;

d)  eliberează adeverinţe care atestă calitatea de membru al Asociaţiei, atunci când i se solicită;

e) ţine evidenţa membrilor cărora li s-a atribuit DISTINCŢIA “CRIMINALIST EMERIT”, precum şi a membrilor cărora li s-a atribuit ORDINUL “CRIMINALIST DE ONOARE”;

f) întocmeşte diverse formulare, tabele, adrese etc., necesare Consiliului Director;

g)  face parte din Comisia de etică şi disciplină.

Art. 31 Purtătorul de cuvânt are următoarele atribuţii:

a)  întocmeşte documentele de planificare anuală a comunicării, la nivelul Asociaţiei;

b) gestionează relaţiile cu mass-media, monitorizează modul de prezentare a activităţii Asociaţiei de către presa scrisă şi audio-vizuală şi prezintă Consiliului Director sinteze gen „revista presei”;

c) realizează, din punct de vedere al conţinutului, acţiuni de mediatizare prin intermediul reţelei Internet;

d) prezintă, în numele conducerii Asociaţiei, poziţia oficială faţă de diferitele cazuri, situaţii în care Asociaţia este vizată.

Art. 32 Administratorul are următoarele atribuţii:

a)  ţine evidenţa bunurilor mobile şi imobile ale Asociaţiei;

b) informează Consiliului Director cu privire la lucrările necesare pentru buna funcţionare a sediului;

c) ia toate măsurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor ştiinţifice ale Asociaţiei ;

d) informează Consiliul Director cu privire la necesarul de materiale, birotică şi mijloace necesare bunei desfăşurări a activităţii Asociaţiei.

Art. 33 Secţia relaţii şi cooperare interinstituţională naţională şi internaţională are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitățile de cooperare și colaborare desfășurate de Asociaţie  în relațiile cu organismele similare din străinătate;

b) elaborează, cu sprijinul celorlalte secţii, și supune spre aprobare Consiliului Director Planul anual de relații internaționale al Asociaţiei;

c) stabilește și dezvoltă canalele adecvate de comunicare și informare cu asociaţii similare şi cu structuri din cadrul Inspectoratelor Generale ale Ministerului Afacerilor Interne;

d) asigură participarea Asociaţiei la oportunitățile oferite de Uniunea Europeană și alte organizații internaționale prin intermediul unor Programe de formare profesională, cercetare şi inovare etc.;

e) ține evidența documentelor de cooperare internațională, precum și a materialelor și rapoartelor de informare privind rezultatele deplasărilor în străinătate;

f) pregătește și participă la primirea de către conducerea Asociaţiei a delegațiilor/ persoanelor străine invitate sau care participă la manifestări ştiinţifice organizate de Asociaţie;

g) ține evidența instituțiilor și organismelor din ţară şi străinătate cu care s-au stabilit contacte bilaterale sau multilaterale.

CAPITOLUL VI – RESURSE

Art. 34 (1) Materialele, echipamentele şi alte bunuri ale Asociaţiei pot fi folosite numai de către membrii Asociaţiei, persoanele încadrate cu contract de muncă sau de către membrii altor asociaţii similare, în cadrul unor activităţi de colaborare.

(2) Bunurile pot fi folosite şi pentru nevoi personale ale membrilor Asociaţiei, fără ca aceştia să obţină vreun profit din activităţile desfăşurate, dar numai cu aprobarea Consiliului Director.

(3) Consiliul Director va desemna un administrator – o persoană care să aibă în grijă şi care să gestioneze bunurile Asociaţiei. Toţi membrii sunt obligaţi să întreţină materialele care le-au fost încredinţate.

CAPITOLUL VII – DISPOZIŢII FINALE

Art. 35 La nivelul Asociaţiei se instituie ORDINUL “CRIMINALIST DE ONOARE” care se acordă membrilor de onoare şi membrilor susţinători care au avut o contribuţie deosebită pentru realizarea obiectivelor Asociaţiei.

Art. 36 La sfârşitul anului se organizează concurs pentru nominalizarea criminalistului anului care a obţinut rezultate excepţionale în activitate şi se acordă DISTINCŢIA “CRIMINALIST EMERIT”.

Art. 37 Pentru acordarea ordinului şi distincţiei se va constitui o comisie formată din cinci persoane: preşedinte şi patru membri, propusă de Preşedintele Asociaţiei şi aprobată de Consiliul Director.

Art. 38 Prezentul Regulament va intra în vigoare după ce a fost prezentat şi aprobat de Adunarea Generală.

PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI CRIMINALIŞTILOR DIN ROMÂNIA

Gl.bg.(r). prof.univ. dr. POPA GHEORGHE