
CEA DE A CINCEA CONFERINȚĂ DE CRIMINALISTICĂ
CEA DE A CINCEA CONFERINȚĂ DE CRIMINALISTICĂ În zilele de 27-28 octombrie 2015, începând cu orele 09:00 va avea loc la Centrul Cultural al Ministerul Afacerilor Interne, Conferința Internațională de Criminalistică cu tema: “Investigarea Criminalistică a Infracțiunilor din domeniul financiar – bancar”, organizată de: • Asociaţia Criminaliştilor din România: • Inspectoratul General al Poiliției Române; • Asociația Română a Băncilor; • Universitatea Româno-Americană – Facultatea de Drept. Cei care doresc să participe la această manifestare sunt rugați să ne trimită…

Simpozioane juridica: “Mijloacele de probă criminalistice”; “O sută de ani de la apariţia dactiloscopiei în România”
În ziua de 23 Aprilie 2015 între orele 8:30-19:00, vor avea loc simpozioanele cu următoarele teme: 1. Simpozionul Juridica “Mijloacele de probă criminalistice“ are loc la Sala Universităţii de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Strada Matei Basarab, nr.18 bis, între orele 08:30-13:00. Manifestarea v-a avea loc cu ocazia absolvirii serii a X-a a masteranzilor în criminalistică. 2. Cea de a doua manifestare a Simpozionul cu tema “O sută de ani de la apariţia dactiloscopiei în România“ se desfasoara între…

CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ DE CRIMINALISTICĂ – “ROLUL FACTORULUI UMAN ÎN ACCIDENTELE RUTIERE. ADMINISTRAREA PROBAŢIUNII CRIMINALISTICE ŞI MEDICO-LEGALE ÎN CAZUL ACESTOR ACCIDENTE”
În atenţia membrilor Asociaţiei Criminaliştilor din România şi a altor persoane interesate În zilele de 14 – 15 Octombrie 2014, între orele 9:00-18:30, Asociaţia Criminaliştilor din România, în parteneriat cu: Institutul Naţional de Criminalistică al I.G.P.R. – Direcţia Poliţiei Rutiere; Institutul pentru Situaţii de Urgenţă; Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici“. organizează cea de-a patra CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ DE CRIMINALISTICĂ cu tema: “ROLUL FACTORULUI UMAN ÎN ACCIDENTELE RUTIERE. ADMINISTRAREA PROBAŢIUNII CRIMINALISTICE ŞI MEDICO-LEGALE ÎN CAZUL ACESTOR ACCIDENTE“ Lucrările manifestării…

ACTIVITĂŢI ALE A.C.R. DESFĂŞURATE ÎN LUNA MAI 2014
ACTIVITĂŢI ALE A.C.R. DESFĂŞURATE ÎN LUNA MAI 2014 CEL DE-AL XVIII-LEA SIMPOZION DE CRIMINALISTICĂ CU TEMA: „INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACŢIUNILOR COMISE CU VIOLENŢĂ” În ziua de 22 mai 2014, la Centrul Cultural al M.AI., a avut loc Simpozionul Internaţional de Criminalistică „Juridica” cu tema: „Investigarea Criminalistică a Infracţiunilor Comise cu Violenţă”. Lucrările manifestării au fost deschise de col. (r.) prof. Vasile Lăpăduşi, secretarul general al A.C.R., redactorul-şef al Revistei Române de Criminalistică. Din prezidiu au făcut parte: conf. univ. dr….

Simpozionul Internaţional de Criminalistică „Juridica” 22 mai 2014
În atenţia membrilor A.C.R. şi a celor interesaţi În ziua de 22 mai 2014, între orele 8,00-16,00, Asociaţia Criminaliştilor din România, în parteneriat cu Institutul Naţional de Criminalistică al I.G.P.R., Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti şi Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Criminalităţii şi Politici de Securitate, organizează Simpozionul Internaţional de Criminalistică „Juridica” cu tema: “PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE A INFRACŢIUNILOR COMISE CU VIOLENŢĂ”. Lucrările manifestării se vor desfăşura la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, str….