Profesor dr. Ovidiu PREDESCU

Profesor dr. Ovidiu PREDESCU

Universitatea Ecologică din Bucureşti, Facultatea de Drept, România

Speaker principal la

Profesor dr. Ovidiu PREDESCU

Profesor Dr. Ovidiu Predescu este secretarul general al Academiei de Științe Juridice din România și prim-vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, a publicat 36 de cărți din domeniul dreptului, cu precădere al dreptului penal, procesual penal și al drepturilor omului (tratate, monografii, cursuri), precum și 14 cărți de beletristică, cugetări și eseuri atât în limba română, cât și în limbile franceză, engleză, italiană și bulgară. De asemenea, a publicat peste 250 de articole și studii în reviste de drept consacrate și în reviste de cultură generală cunoscute.

Este profesor la Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din București. Este doctor honoris causa al Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, al Universității din Oradea şi al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad. Deopotrivă, este cercetător ştiinţific de onoare la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și membru al Academiei Diplomatice din Londra.

De-a lungul timpului a fost procuror-șef, consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secretar general al municipiului București, avocat ș.a.

În publicistica juridică: Director fondator al publicaţiilor “Dreptul”; Director al revistei “Universul Juridic”; fost redactor-şef al “Revistei de drept penal” editată de Asociaţia Română de Ştiinţe Penale (2010-2012).

De-a lungul carierei a primit 26 de premii și distincții, precum: Premiul „Nicolae Titulescu” al Academiei Române, 18 decembrie 2008, pentru monografia Convenţia europeană a drepturilor omului şi dreptul penal român; Premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române pentru tratatul Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, 2010; premiile Vintilă Dongoroz și Ioan Tanoviceanu din partea Uniunii Juriștilor din România.